ITC a fost o organizație care învață cu aproape 20 de ani înainte de crearea conceptului de către Peter Senge autorul cărții “A cincea disciplina. Arta și practica organizațiilor care învață, 1990″.

Imi amintesc ca cel puțin în perioada sistemului de operare Helios aproape în permanență în laboratorul lui Mascheck se desfășura un curs. Principiul era învață și învață și pe alții. Cunoașterea era permanent împartașită fie că era vorba de Assiris, Flowchart, Fortran sau C++.

Erau apoi cursurile predate în afara cum ar fi cele pentru China. Chiar și programele de pregătire te trimeteau la cursuri interesante și am și acum un certificat de participare la un curs de semiotică și teoria limbajelor.

O organizație care învață este definita ca o organizație sau o companie care facilitează învățarea membrilor săi și se transformă în mod continuu. Așa era ITC-ul.

Imi amintesc că din primele zi ale angajării am fost atât de impresionat de acest aspect încât am ținut ca prima cheltuiala pe care o fac din primul meu salariu să fie investită în învățare și a fost un curs de engleză la Universitatea Populară.

Acest spirit al învățarii continue de la ITC, despre care la noi a vorbit Mircea Malița în Orizontul fără limite al învățării, m-a însoțit peste tot pe unde am lucrat ulterior și s-a manifestat acolo unde mediul a fost prielnic. La BCR, unde am fost creatorul și administratorul de conținut al Intranetului BCR, cele mai dezvoltate zone ale Intranetului au fost cele ale direcției Managementul Cunoașterii și subzona Universității BCR, prima universitate corporatistă din România, precum și cea a platformei de e-learning pe care am creat și un curs despre Intranet.

Spiritul ITC al învățarii permanente s-a mai manifestat și la apariția fenomenului MOOC – Massive Open Online Courses când am urmat peste 50 de astfel de cursuri, unele oferite de universiăți de prestigiu cum ar fi Harvard, MIT, Penn, Berkeley, Yale. Toate acestea plus un BA in Behavioural science la AMITY University și o serie de cursuri profesionale pe platformele SAP, Google, Microsoft m-au ajutat sa mentin viu spiritul ITC.

Pentru că astazi când scriu această amintire finalizez ”Science of well being”, un curs de tip MOOC de la Yale in care unul dintre rewirements este gratitudinea nu pot decât să-mi exprim deplina mea gratitudine pentru faptul ca am făcut parte din acest colectiv, că am fost parte din acest spirit numit ITC, care a fost in spiritul timpului și ades înaintea lui.

Sorinel Bălan – Lab 1.2, Sisteme de Operare și Metode de Programare, Mascheck Corneliu  


DESPRE AUTOR

sorinelb-150x150

Salut! Numele meu este Sorinel Balan si vreau sa-ti urez bun venit pe blogul meu. Scriu saptamanal despre cum poti sa castigi mai mult invatand mai mult despre it, social media, e-learning, intranet: stiri, tendinte, strategii, cursuri, tips&tricks.

Pentru a fii mereu în contact cu ultimele noutati, te invit să te abonezi AICI. Stii mai mult, castigi mai mult


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>