M  Malita – APA, FOCUL ȘI JOCUL. METAFORA, O NOUĂ FILOSOFIE A REALULUI - Note de lectura

“De ce focalizarea pe metaforă este atât de importantă? Deoarece 1) ea poate reprezenta „cunoştinţe incerte, inexacte sau vagi” (p. 74), 2) ea evidenţiază „corespondenţele epistemologice, adică posibilitatea transformării unor cunoştinţe despre referentul sursă (vasul) în cunoştinţă despre referentul ţintă (mintea)” (p. 78), pe baza presupunerii că referentul sursă este cunoscut, în timp ce celălalt – nu; 3) „orice metaforă bună sugerează un model” (p. 87), şi 4) există mereu o complementaritate a metaforelor (despre aceleaşi lucruri, desigur): deoarece fiecare metaforă arată un aspect şi trimite la o anumită legare a lucrurilor şi interpretare, şi numai împreună – chiar criticându-se şi depăşindu-se – stau ele mai aproape de realitate. Această ultimă idee ne poate trimite la o teză destul de dezbătută, aceea a complementarităţii şcolilor filosofice. De asemenea, 5) metafora relevă un aspect de multe ori uitat: caracterul politetic al conceptelor, faptul că aceleaşi concepte au sensuri diferite, chiar dacă asemănătoare prin „aerul de familie”, la capetele  comunicării, adică în folosinţă. Oricum, 6) metaforele explică sensurile multiple, bogăţia conceptelor: acestea „sunt înconjurate de cimitire de metafore” (p. 137).” Sursa citatului: 430 Ana Bazac   Noema   XIV, 2015

Metafora luminii

Cum este posibil ca aceiasi metafora sa sa organizeze doctrinele mistice si in acelasi timp sa fie cuvantul cheie al demersului prin ratiune? Explicatia este simpla: in ambele cazuri e vorba de cunoastre si de acces la advera, pe cale nemijlocita in primul caz, pe cale rationala in al doilea. Lumina este deci cale, vehicol, calauza spre adevar, fie ca este lumina credintei say revelatiei fie ca este lumina ratiunii.

Idea ca stiinta este una a exprimat-o D’Alembert: Toate stiintele in ansamblul lor nu sunt decat forta gandirii umane care e intotdeuna una si identica  si care trebuie sa ramana semanatoare siesi oricat de multiple si variate ar fi obiectele la care se aplica.

Scoala logica de la Vienna proclama prin Carnap ca nu exista stiinte, nu exista decta Stiinta (cu majuscula). Omul ar intreprinde un singur demers rational indiferent cu ce domenii ale cunoasterii ar fi confruntat.

Mintea ca atelier

Cand vorbim despre creativitate si alte operatiuni ale mintii toate pana acum neformalizate si nealgoritmizate, suntem nevoieti sa ne reintoarcem la miscarea de imrovizatie si potriveala tipica atelierului, in care mintea, cu mijloace putine si aparent disparate, rezolva economicos si rapid probleme de o complexitate radicala.

Metafora atelierului e productiva, am putea zice revelatoare. Cunoastrea este un proces de structurare. Simturile si si experienta culeg date nestructurate. Nu intelegem situatii nestructurate. Demersul mintii este incercarea de a structura date disparate, disjuncte, stranii.

Efortul mintii seaman cu cu munca atelierului procedand de la eveniment spre structura.  Elementele experientei sau fostele structuri stau in memoria noastra ca ca obiecte dezafectate, ca un picior de masa, un surub, o roata. Le tinem la indemana. Suntem expusi unei stiatii? Asamblam din nou, folosim resursele memoriei. Ceea ce rezulta nu ne satisface niciodata complet cerinta sau solicitarea.

NN – Dar cine stie blueprintul dupa care noi asamblam?

Neantul ca metafora

“Nimicul” a fost introdus in literatura filosofica moderna ca o contrabalansare a abordarii “totului” de catre stiinte.

NN Dar exista si nimicul ca nonactiune, cum zicea Solomon Marcus acel “a te retrage pentru a sari mai bine”. Noi facem lucruri, actiuni dar sursa lor nu este cumva a nu face nimic, a sta un pic in repaos, a trage sageata inapoi pentru a o trimite inainte?

La Institutul de Inteligenta Artificiala de la MIT condus de Patrick Winston putea fi vazuta o scena iesita din comun: in mijlocul unei sali pline de supercalculatoare cativa copii se jucau cu cuburile intr-un tarc.  Cercetatorii voiau sa afle din observatii directe ce operatii elementare stau la baza construirii sau recunoasterii unei porti sau arc. Rezultatul a fost ca masina de calcul a invatat ce este o poarta. Pasul acesta aparent simplu a dus la o teorie a analogiei si in ultima instanta la un studiu comparat al pieselor lui Shakespeare.

Oamenii si calculatoarele sunt doua specii diferite ale aceluiasi gen numit  “sisteme de procesare a informatiei”.

“Ce nu pot face calculatoarele, limitele inteligentei artificiale (1972) de Hubert Dreyfus este inspirata din pozitii fenomenologice.  What Computers Still Can’t Do: A Critique of … by Hubert L. Dreyfus http://amzn.to/2aMkmrt via @amazon

John-R.-Searle  Poate un calculator in virtutea  programelor adecvate sa inteleaga? Nu – De ce? Pentru ca manipularea de simboluri nu are intentionalitate si deci nu are sens. Niciodata programul formal nu va adauga intentionalitate, acea proprietate a starilor mintale (pareri, dorinte, intentii, nu insa angoasa si anxietate) de a fi directionate spre lucruri sau stari.   De unde provine atunci confuzia, de ce extindem neintemeiat intentionalitatea si o atribuim masinii?

Simularea ne spune Searle, e diferita de copiere. Simularea unui incendiu nu arde cartierul si simularea unei ploi nu ne uda. De ce am crede atunci ca simularea intelegerii intelege, cand simularea nu consta decat in datele de intrare, datele de iesire si un program la mijloc? Programele calculatorului simuleaza procesele gandirii si nu le copiaza.

Metafora calculatorului verifica de pe acum inrudirea metaforei cu modelul.

Intre ceea ce pana acum a tinut de poezie si arte si ce a fost apanajul stiintei s-a aruncat o punte.  Poezia recurge indeobsete la metafora iar stiinta se rezuma la model. Ambele ca procedee fundamentale ale gandirii ne ajuta sa vorbim despre un lucru, cu mijloacele si in termenii altuia. Modelul si metafora  nu folosesc pe este (drept copie sau identitate) ci pe este ca si (simulare).

Modelul ca si metafora nu afirma apropieri intre portiunile realiatii, fara sa proclame in acelasi timp specificul si deosebirea lor.

Calculatorul a redeschis in termeni moderni si practici problema cunoasterii. El se impune ca o unealta indispensabila a a gandirii. Nu o inlocuieste ci o asista.

APA, FOCUL ŞI JOCUL METAFORA, O NOUĂ FILOSOFIE A REALULUI

An aparitie: 2014 Autor: Mircea Maliţa Editura: ISPRI

Metafora apei, a raului

Pe marginea lacului, Lamartine voia sa opreasca cursul timpului. Metafora raului poate fi luata drept calauza la intelegerea culturii unui secol.

In “Culturi eleate, culturi heracleitice”, Anton Dumitriu spune ca stiinta ilustreaza, asfel, spiritul esentialmente heracleitic al culturii noastre. Cultura occidentala este “o cultura de tip stiintific”:

Vocatia generalizatoare a metaforei organismului a fost mostenita de sisteme. “Totul e organism” se citeste azi “toul e sistem”.

Dezvoltand principii unificatoare care se misca vertical

Daca Lacul Plumbuita ar fi folosit ca metafora, el este bun, in termenii carti lui Malita, si ca metafora eleata, pt ca este un lac, dar si ca metafora heracleitica, pentru ca este un rau care curge f incet, raul Colentina. vezi Culturi Eleate, culturi heracleitice


DESPRE AUTOR

sorinelb-150x150

Salut! Numele meu este Sorinel Balan si vreau sa-ti urez bun venit pe blogul meu. Scriu saptamanal despre cum poti sa castigi mai mult invatand mai mult despre it, social media, e-learning, intranet: stiri, tendinte, strategii, cursuri, tips&tricks.

Pentru a fii mereu în contact cu ultimele noutati, te invit să te abonezi AICI. Stii mai mult, castigi mai mult


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>