Intranetul si brandul personal

“Din punct de vedere structural, lucrul cel mai important in legatura cu o retea este faptul ca fiecare individ se afla in centrul ei.” John Naisbitt – “Megatendinte

In cartea lor The Brand You 50, Dilbert si Tom Peters, au creat un manifest pentru muncitorii cunoasterii, “knowledge workers”, de azi.

Ei vad un nou cetatean al corporatiei, care crede ca supravietuirea nu inseamna sa te amesteci in multime, ci sa te evidentiezi. Ei cred ca peste 90% din “joburile gulerelor albe” vor disparea sau vor fi total reinventate/ reconcepute in urmatoarea decada si securitatea joburilor va cere abilitatea de a fi marketabil, a te face pe tine insuti distinct si memorabil si a-ti dezvolta abilitatea de networking.

Cartea include un capitol numit “Inc Yourself”. Ideea este de a te vedea pe tine insuti ca pe o companie cu misiune, viziune, departamente, obiective, termene si mai important ca orice, branding. Cartea sfatuieste sa ne recreem ca brand, sa ne transformam activitatea, sa beneficiem de un site-personal si sa ne promovam pe noi insine. Pe scurt, a adauga un Inc numelui dvs, de ex “Sol Incorporated.”
In acest articol vom prezenta conceptul de brand personal sau brand de persoana si vom sugera cateva mo-duri in care Intranetul poate fi utilizat pentru construirea acestui brand.
Toate acestea sunt simplu de realizat pe Intranet, unde putem avea ceva similar unui site personal, in zona My Site si putem cu usurinta, am putea spune, chiar implicit modului de lucru in Intranet, sa ne promovam pe noi insine.

Pentru a facilita indeplinirea misiunii si viziunii organizatiei, Intranetul va crea o cultura a actiunilor si proiectelor bazate pe misiune, viziune si valori cheie. Trebuie sa punem la dispozitie articole care explica necesitatea lucrului cu aceste elemente si sa incurajam ca zonele de pe Intranet sa utilizeze, atunci cand este cazul, definirea misiunii si viziunii cum ar fi de exemplu zona publicatiei electronice care poate avea o misiune enuntata.

Descrierea misiunii, viziunii si valorilor cheie ale proiectelor este si un element de project management si de comunicare pe care fiecare sala-riat il poate utiliza si pentru construirea brandului personal.

Daca birocratul deceniului trecut a fost mai degraba definit ca o persoana fara fata, depersonalizat, pierdut in multime, acum se cere altceva. Se spune adesea ca un brand nu este altceva decat un semn de distinctie. In Brand Yourself - David Andrusia si Rick Haskins ne arata cum sa creem o identitate pentru o cariera stralucita. Ideea acestor carti este de a construi un brand personal, atat de influent incat, atunci cand vorbim, oamenii sa actioneze.

In “Fa-ti un nume pentru tine insuti” – Opt pasi de care fiecare femeie are nevoie pentru a-si crea o strategie de brand personal pentru succes, Robin Fisher arata ca un brand vorbeste despre incredere. Alegem un brand pentru ca avem incredere. A construi un brand inseamna a construi increderea intr-o marca.

Pe Intranet putem construi incredere construind o prezenta prin lucrarile pe care le postam, avand grija ca acestea sa fie actualizate sau sterse daca sunt perimate, prin cunostintele pe care le diseminam participand pe forumuri, raspunzand la sondaje, scriind articole sau furnizand informatii pentru scrisorile de stiri care mentin salariatii informati pe diverse teme profesionale.

In plus, toate componentele web pe Intranet sunt orientate spre identificarea persoanei si deci implicit spre construirea brandului sau. De exemplu, bibliotecile de documente afiseaza adresa de e-mail a celui care a postat documentul, putand astfel sa-l contactam printr-un e-mail pentru lamuriri sau alte cerinte (valabil in Sharepoint).

Orice pagina are un Area Detail Part care contine si numele persoanei care raspunde de pagina respectiva, si o mica poza. Numele este clickabil si duce in zona MySite in care avem date de contact ale persoanei si chiar cateva elemente de profile. Va invitam sa publicti date de contact, date de profil si poza dvs. in profilul din My Site (SPS), astfel incat de cate ori creati o zona, o pagina, publicati sau actualizati un document, acest lucru va fi insotit de un link la aceste date si responsabilitatea si comunicarea vor fi in acest fel imbunatatite. In acest fel veti putea incepe sa cons-truiti brandul dvs. de persoana. Simplul fapt ca publicati datele dvs. de contact, cateva elemente de profil si poza dvs. vor creste substantial increderea in prezenta dvs. virtuala pe Intranet si brandul este o chestiune de incredere.

Daca dam click pe numele persoanei accesam zona MySite a persoanei unde putem afla mai multe despre persoana respectiva si proiectele in care este implicat, lucru care face comunicarea mai usoara pentru ca ne ajuta sa adaptam mesajul la receptor.

Dar nu numai persoanele pot dezvolta o politica de brand pe Intranet, ci si departamentele, unitatile functionale ale corporatiei si chiar serviciile acestor unitati. De ce brandul este important si la acest nivel? Brandul, spun expertii, este important pentru ca face vanzarile mai usoare si chiar daca intre clientii interni nu exista vanzari, exista tranzactii, colaborare, comunicare si productivitate si toate acestea sunt imbunatatite de brand, pentru ca brandul inseamna incredere.

In afara de aceasta, un puternic brand de companie este creat numai de oameni care au un brand puternic si care activeaza in unitati functionale cu brand puternic. Brandul, spune Daniel Janal, “nu este un logo, un slogan, o misiune sau o campanie publicitara”, este o stare de spirit generatoare de incredere si, daca aceasta nu exista in parte, nu poate exista in ansamblu.

In Branding the Net, Daniel Janal spune ca Internetul detine o adevarata comoara de unelte pentru a crea constiinta brandului, identitatea brandului si loialitatea fata de brand. El include adresele de mail, numele site-ului web, semnatura de e-mail. Dar o bogatie de unelte si mai mare o ofera Intranetul sau cel putin solutia bazata peSharepoint Server. Pe Intranet, fiecare componenta web pastreaza semnatura contributorului. Incepand cu “area detail part”, zona care poate include un logo, o descriere, un nume si poza de contact, si trecand prin fiecare componenta web, vedem ca este pastrat nu numai numele si data la care a fost creat un document, postata o imagine sau creat un link sau un post pe forum, dar si numele si data modificarilor sau actualizarilor. Contributia fiecaruia este vizibila pentru toata lumea, cunoasterea fiecaruia este pusa la indemana tuturor. Mai mult, in zona My Site, in sectiunea News for You, fiecare este anuntat despre toate contributiile celorlalti cu un link direct la documentele postate.

Deci, in afara mecanismului de alerturi care functioneaza preferential, pe o zona sau o componenta, acesta functioneaza pe tot Intranetul cu SPS. Mecanismele Intranetului anunta pe toata lumea in momentul in care dvs. aveti o contributie. Marketingul intern este automat.

Loialitatea fata de brand, atat cel de personal, cat si cel de unitate functionala, poate fi mentinuta si prin solutia de Newsletter via Intranet, pe care anumite directii o pot utiliza. Insa esenta brandului merge dincolo de valoarea asseturilor fizice, el este emotia, entuziasmul pe care il creezi in jurul produsului sau serviciului tau.

Intranetul ne ajuta sa ne cream un brand de persoana sau de entitate functionala si ne va ajuta pe viitor sa ne cream o identitate in cadrul unui grup multinational.

sol – 2005 – viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint


DESPRE AUTOR

sorinelb-150x150

Salut! Numele meu este Sorinel Balan si vreau sa-ti urez bun venit pe blogul meu. Scriu saptamanal despre cum poti sa castigi mai mult invatand mai mult despre it, social media, e-learning: stiri, tendinte, strategii, cursuri, tips&tricks.

Pentru a fii mereu în contact cu ultimele noutati, te invit să te abonezi AICI. Stii mai mult, castigi mai mult


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>