De la reframe la framestorm si inapoi la ratiunea divina a lucrurilor este o idee care mi-a venit meditand la cursul recent facut la Udemi, The Neuroscience of Reframing & How to Do It de Anette Prehn.

Am fost extrem de entuziast pentru ca Anette Prehn este un profesor deosebit si mi-a placut nu numai cursul in sine si cunoasterea expusa dar si felul in care a fost expusa.

O voce placuta, atractiva, hipnotica as spune, similara cu ce a lui te poarta prin concepte bine asimilate si chiar originale.  De exemplu una din metodele de reframing expuse este metoda Robinson Crusoe, o metoda care te ajuta sa vezi pe langa minusurile unei situatii si plusurile ei. O alta metoda pe care o expune autoare este Framestorm, care face subiectul unui alt curs dar este expusa pe scurt la sfarsitul acestui curs. Anette Prehn a descoperit ca traditionalul reframe este o metoda prea unilaterala, ca priveste lucrurile doar  in alb si negru fara nuante de gri. Framestorm este un fel de  reframe multiplu, care nu priveste doar un aspect al situatiei ci toate spectele. Este ca o abordare interdisciplinara a situatiei si implicatiilor sale. Dupa entuziasmul initial avut in fata cursului ne-am mai gandit insa la un aspect. Oare acest reframing facut uneori artificial nu se face in mod natural cand cineva exploreaza nivelele mai profunde ale constiintei sale? Vom utiliza ca de obicei imaginea care explica tot, o metafora a universului ocean in care lucrurile sunt valuri, fluctuatii in campul profund, bazal din care universul, universurile se nasc prin ruperi secvential dinamice de simetrie. Daca luam un proces, sa spunem D se vede foarte clar ca daca il exploram la nivele tot mai profunde acesta devine mai intens corelat pentru ca la nivelul cel mai profund, nivelul infinitei corelatii, sa descoperim ca fiecare lucru este corelat cu toate celelalte, ca este, la nivel profund, toate celelalte. O metoda de transcendere care ne duce pana la nivelul cel mai profund al constiintei face ca noi sa putem face un reframe natural la toate lucrurile si situatiile. Dar este un reframe bazat pe realitatea absoluta a existentei, pe faptul ca la nivel profund totul este corelat. Orice lucru este intim legat de toate celelalte si reframingul se face spontan, natural, fara efort. Noi dobandinm in acesta stare de constiinta o capacitate uriasa de reframing. Daca ne gandim la viziunea Sfintilor Parinti din Filocalia si la acea ratiune divina a lucrurilor pe care parintele spune ca un sfant o vede in toate cele. Un sfant in starea de iluminare nu mai vede lucruri izolate de Dumnezeu, el vede ratiunea lor divina, locul lor in uriasa schema a vietii. Ce ziceti de acest reframing? Vi se mai pare el a fi un concept nou elaborat de NLP? Si atunci intrebarea care se pune este daca nu cumva evolutia spre stari superiaore de constiinta nu este cea mai buna cale de a face reframing. Daca de exemplu constiinta mea este pe nivelul n1, vezi schita de mai sus, si fac reframing acesta va fi unul articial, fortat. Eu vad lucrurile intr-un anume frame dar fortez altul inca plin de teama si anxietate, inca izolat intr-o lume in care nu vad corelatia dintre lucruri. Dar daca ma plasez la nivelul nZ al constiintei cosmice orice reframing este posibil dar el se va baza pe o realitate profunda. Este ca si cum as plasa un banal eveniment cotidian in contextul timpului cosmic. Pentru ca am vorbit de si de de “reframingul ” prin vederea ratiunii divine a lucrurilor vom merge acum si mai departe in timp sa vedem daca nu cumva in vechile scrieri hinduse descoperim neasteptate exemple de refaming. In povestirea Parada Furnicilor care face parte din puranas avem un exemplu de refaming care ar starni gelozia chiar si capacitatii uriase a cosmologiei contemporane de ne confrunta cu planuri largi, cosmice. Pentru un context semantic mai larg vezi .

[continua sa citesti...]